Apă și pH/EC

Listă articole

pH-ul solurilor: cum să îl determinați, să îl măsurați și să îl ajustați

pH-ul solului determină cât de mulți nutrienți ajung efectiv la plante din sol. În acest articol veți afla ce înseamnă valoarea pH-ului, ce pH este necesar, orientativ, pentru roșii, ardei iute, busuioc sau afine, cum puteți măsura pH-ul solului cu un pH-metru pentru sol sau cu un test și cum puteți crește ori reduce în siguranță aciditatea solului.

Ce este pH-ul solului

pH-ul indică cât de acid sau alcalin este solul. Scara variază între 0 și 14:

  • pH 7 este neutru,
  • sub 7, solul este acid,
  • peste 7, solul este alcalin; solurile calcaroase sunt un exemplu.

Scara este logaritmică. Prin urmare, un sol cu pH 5 este de aproximativ zece ori mai acid decât un sol cu pH 6. Așadar, chiar și o diferență de o unitate întreagă este semnificativă pentru plante.

De ce contează pH-ul solului

pH-ul nu hrănește plantele în sine, dar determină ce nutrienți din sol sunt disponibili pentru rădăcini. Potrivit Royal Horticultural Society (RHS) din Marea Britanie:

  • pH 6,1–7,0: disponibilitatea nutrienților principali este cea mai ridicată.
  • Sol foarte acid: calciul, potasiul, magneziul și cuprul se dizolvă ușor și sunt levigate. Sub pH 5,1, majoritatea fosforului nu este disponibilă pentru plante.
  • Sol alcalin: scade disponibilitatea fosforului, fierului și manganului. Un simptom tipic este îngălbenirea frunzelor tinere între nervuri (cloroza).

Dacă fertilizați, dar plantele tot suferă, cauza poate fi chiar un pH nepotrivit. Îngrășământul este prezent în sol, dar planta nu îl poate absorbi. Același principiu se aplică și udării și hidroponiei; consultați articolul Ce pH să alegeți pentru soluția nutritivă?

De ce pH au nevoie plantele

Infografic: pH-ul orientativ al solului pentru afine 4,5–5,5, roșii 5,5–6,8 și busuioc 6,0–7,5; pentru majoritatea grădinilor, pH 6,5
pH-ul orientativ al solului pentru anumite plante

Majoritatea legumelor și plantelor aromatice preferă un sol ușor acid până la neutru. RHS indică un pH de aproximativ 6,5 drept cea mai bună valoare universală pentru grădină, la care se dezvoltă bine o gamă largă de plante.

Excepție fac plantele acidofile, precum afinele, rododendronii sau ericile. Acestea au nevoie de un sol mult mai acid, iar în sol neutru sau calcaros se îngălbenesc și se dezvoltă slab.

  • Afine: pH 4,5–5,5
  • Roșii: pH 5,5–6,8
  • Busuioc: pH 6,0–7,5
  • Majoritatea grădinilor: pH 6,5

Intervalele sunt orientative. Sursele diferă în privința detaliilor, în funcție de sol, climă și soi. Toleranța depinde de specie și de condiții; abaterile mai mari pot afecta absorbția nutrienților și pot dăuna creșterii.

pH-ul orientativ al solului pentru culturi obișnuite

CulturăIntervalul de pH recomandatValoarea-țintă a pH-uluiSursă
Roșii5,5–6,86,5Univ. of Hawaii, Univ. of Maryland
Ardei și ardei iute5,5–6,56,5Univ. of Hawaii, Univ. of Maryland
Castraveți5,5–6,56,5Univ. of Hawaii, Univ. of Maryland
Salate6,0–7,06,5Univ. of Hawaii, Univ. of Maryland
Morcovi5,5–6,56,0Univ. of Hawaii, Univ. of Maryland
Căpșuni5,0–6,56,2Univ. of Hawaii, Univ. of Maryland
Busuioc6,0–7,5–Univ. of Minnesota Extension
Afine4,5–5,5–PNW Plant Disease Handbook, Michigan State Univ.
Rododendroni, erici și alte plante acidofile5,0–6,0–RHS
Majoritatea grădinilor6,1–7,06,5RHS

Intervalele provin din ghiduri universitare și de grădinărit (University of Hawaii, tabelul „The pH Preference of Plants”; University of Maryland Extension, tabelul valorilor-țintă ale pH-ului pentru legume; RHS). Folosiți-le ca îndrumare orientativă, nu ca prescripție exactă.

Cum aflați pH-ul solului: trei metode de măsurare

Nu puteți estima în mod fiabil pH-ul solului după plante sau după culoarea solului. Trebuie să îl măsurați. Aveți la dispoziție trei metode, care diferă prin precizie, preț și comoditate.

1. pH-metru pentru sol cu sondă

Un pH-metru digitale pentru sol, cu sondă destinată măsurării directe, se introduce în solul sau substratul umed conform instrucțiunilor dispozitivului și afișează valoarea după stabilizare. Puteți măsura în mod repetat, în numeroase locuri și oricând în timpul sezonului. Electrodul trebuie calibrat și nu trebuie lăsat să se usuce.

  • Milwaukee MW101 PRO SOIL: pH-metru digitale cu electrod pentru sol MA920B/1, cu un cablu de aproximativ 1 m, conform manualului producătorului, rezoluție de 0,01 pH și precizie de +/-0,02 pH la 25 °C, calibrare manuală în două puncte. Este livrat într-o valiză. Potrivit pentru cultivatorii exigenți și măsurătorile pe teren.
  • Bluelab pH Pen pentru măsurarea în sol: instrument tip stilou, de buzunar, cu vârf robust, precizie de +/-0,1 pH la 25 °C, măsoară și temperatura, carcasă impermeabilă. Capacul umplut cu soluție KCl protejează sonda și poate fi folosit și pentru a face o gaură în substrat.
  • Aqua Master Tools S300 PRO 3.0: pH-metru și termometru pentru substrat și lichide, precizie de +/-0,1 pH, electrod înlocuibil cu cablu de 120 cm, calibrare automată în două puncte.

2. Dispozitive simple de măsurare a solului și test chimic

O variantă mai ieftină pentru o verificare rapidă. Precizia depinde de dispozitivul sau testul concret, de prelevarea probei și de respectarea instrucțiunilor; înainte de o modificare mai amplă a pH-ului, este recomandat să confirmați rezultatul printr-o analiză de laborator.

  • pH-metru pentru sol Garland: conform descrierii Higarden, măsoară pH-ul solului, substratului și compostului fără baterii. Introduceți sonda în solul umed conform instrucțiunilor. Potrivit vânzătorului, nu este destinat lichidelor.
  • Dispozitiv 3 în 1 pentru măsurarea pH-ului, umidității și luminii: conform descrierii Higarden, dispozitiv analogic de măsurare, fără baterii. Instrucțiunile în cehă incluse indică introducerea a aproximativ două treimi din lungimea sondelor și așteptarea timp de 5–10 minute pentru o citire mai precisă. Considerați măsurătorile pH-ului, umidității și luminii ca fiind orientative.
  • Test pH pentru sol (BEN-TEST): test chimic cu soluții indicatoare. Conform descrierii Higarden, amestecați proba de sol cu apă și reactivi, apoi comparați culoarea cu scala; testul durează câteva minute. Respectați instrucțiunile actuale de pe ambalaj.

3. Analiză de laborator

Este varianta cu cea mai mare precizie. În funcție de analiza comandată, laboratorul măsoară pH-ul și conținutul anumitor nutrienți și poate recomanda o doză de amendament calcaros. RHS atrage atenția că laboratorul poate detecta și calcarul liber (carbonatul de calciu) din sol, care nu este identificat adesea de testele casnice. Este o opțiune utilă atunci când amenajați o grădină nouă sau când nu știți cum să interpretați rezultatele măsurătorilor efectuate acasă.

Măsurarea pH-ului solului, pas cu pas

Cu un pH-metru digitale, direct în sol

  1. Calibrați dispozitivul conform instrucțiunilor producătorului, de obicei mai întâi în soluție cu pH 7, apoi cu pH 4; unele dispozitive folosesc pH 7 și pH 10 pentru intervalul alcalin. Milwaukee necesită setarea manuală a compensării temperaturii, în funcție de temperatura probei măsurate. Articolul Cum se folosesc soluțiile de calibrare și pH-metrele descrie procedura.
  2. Umeziți solul. Electrodul nu măsoară corect în sol uscat. Dacă este nevoie să adăugați apă, folosiți apă distilată sau deionizată și lăsați-o să se infiltreze; pentru o probă umezită astfel, Bluelab recomandă să așteptați ideal 24 de ore înainte de măsurare. Solul trebuie să fie umed, nu îmbibat cu apă.
  3. Faceți o gaură în prealabil cu un țăruș sau cu capacul instrumentului tip stilou. Nu apăsați electrodul din sticlă în sol dur sau pietros, deoarece îl puteți deteriora.
  4. Introduceți sonda la adâncimea rădăcinilor, respectând limitele indicate în instrucțiunile dispozitivului, și așteptați ca valoarea să se stabilizeze.
  5. Măsurați în mai multe locuri ale stratului cu sol similar și calculați o medie orientativă a rezultatelor. Evaluați separat zonele diferite ale grădinii; pH-ul poate varia chiar și pe o distanță de câțiva metri.
  6. Clătiți electrodul cu apă curată și depozitați-l în capacul cu soluție de stocare KCl. Nu îl lăsați să se usuce.

Prelevarea probelor pentru test sau laborator

  1. Îndepărtați de la suprafață mulciul, frunzele și resturile vegetale.
  2. Prelevați o secțiune uniformă de sol de la suprafață până la o adâncime de aproximativ 15–20 cm, nu doar pământ de pe fundul unei gropi. Pentru straturile de grădină, University of Maryland recomandă 10–12 probe parțiale din locuri diferite; urmați cu prioritate instrucțiunile laboratorului sau ale testului ales.
  3. Amestecați probele parțiale într-un recipient curat din plastic și îndepărtați pietrele și rădăcinile mici.
  4. Urmați cu exactitate instrucțiunile testului sau ale laboratorului. Conform descrierii testului BEN-TEST de pe Higarden, puneți proba într-un pahar până la o înălțime de aproximativ 1 cm, turnați apă distilată sau de ploaie până la 3/4, adăugați 10 picături din soluția nr. 1, amestecați, adăugați 10 picături din soluția nr. 2, apoi comparați culoarea cu scala. Comparați întotdeauna aceste indicații orientative cu instrucțiunile actuale de pe ambalaj.

Când trebuie să interpretați rezultatul cu prudență: în cele trei luni de după aplicarea amendamentului calcaros, fertilizare sau încorporarea compostului. Potrivit RHS, rezultatul poate fi înșelător în această perioadă; când comparați măsurătorile, țineți cont de aplicările recente.

Cum creșteți pH-ul solului (reduceți aciditatea)

Puteți corecta aciditatea solului prin amendare cu var. Se folosesc:

  • calcar măcinat (carbonat de calciu), cunoscut ca „var pentru grădină”, potrivit pentru majoritatea grădinilor,
  • calcar dolomitic, care furnizează și magneziu, pe lângă calciu, potrivit pentru solurile cu deficit de magneziu,
  • var stins (hidroxid de calciu), cu acțiune rapidă, dar iritant pentru piele și ochi.

RHS indică doze orientative de calcar măcinat pe m² pentru creșterea pH-ului la 6,5, atunci când este încorporat până la o adâncime de 20 cm. Solul argilos greu are nevoie de mai mult var decât solul nisipos ușor:

pH inițialSol argilosSol lutosSol nisipos
6,00,6 kg/m²0,5 kg/m²0,4 kg/m²
5,51,0 kg/m²0,8 kg/m²0,7 kg/m²
5,01,4 kg/m²1,2 kg/m²1,0 kg/m²
4,51,8 kg/m²1,5 kg/m²1,3 kg/m²
  • Când: iarna sau înainte de plantare; pentru straturile de legume, de obicei înainte de săparea solului pentru iarnă.
  • Cum: la o doză mai mare de 0,5 kg/m², încorporați jumătate în sol și împrăștiați restul la suprafață după săpare.
  • Cu ce să nu combinați: dozele indicate se aplică solului din straturile de grădină. Nu adăugați var în substraturile de cultivare deja pregătite fără să verificați pH-ul și recomandările producătorului; unele amestecuri conțin deja amendament calcaros. Separați în timp amendarea cu var de aplicarea gunoiului de grajd și a îngrășămintelor cu azot, conform instrucțiunilor produselor, pentru a limita pierderile de azot.
  • Respectați întotdeauna eticheta: produsele concrete diferă prin finețe și eficiență; urmați recomandările producătorului.

Cum reduceți pH-ul solului (creșteți aciditatea)

Acidificarea este mai lentă și mai dificilă decât amendarea cu var. Este utilă mai ales în solurile neutre sau ușor alcaline, în care doriți să cultivați plante acidofile.

  • Sulful este, potrivit RHS, cea mai obișnuită, mai ieftină și mai blândă soluție pentru plante. Microorganismele din sol îl transformă treptat în acid sulfuric. Pulberea fină acționează mai repede decât granulele. Pentru reducerea pH-ului de la o valoare neutră sau ușor alcalină la 6,0–6,5 în stratul superior de 15 cm, RHS indică 135–270 g de sulf pe m² (doza mai mică pentru solul nisipos, cea mai mare pentru solul argilos). Este o corecție orientativă a solului înainte de plantare; pentru straturile deja plantate, stabiliți doza pe baza analizei și a instrucțiunilor produsului.
  • Sulfatul feros acționează mai repede și furnizează fier, dar este necesară o cantitate de aproximativ opt ori mai mare decât cea de sulf.
  • Sulfatul de aluminiu este mai bine să nu fie folosit. În urma utilizării repetate, aluminiul se poate acumula în sol până la concentrații toxice.
  • Turbă acidă, neamendată cu var poate reduce pH-ul, însă RHS nu o mai recomandă din cauza protejării turbăriilor. Pentru afine și alte plante acidofile cultivate în recipiente, folosiți substrat gata preparat pentru plante acidofile.
  • Îngrășămintele cu efect acidifiant, de exemplu cele cu azot sub formă amoniacală, pot reduce treptat pH-ul și pot contribui la menținerea unui mediu acid. Nu le folosiți în locul unei corecții mai ample a solului înainte de plantare și nu măriți doza peste recomandarea producătorului doar pentru a modifica pH-ul.

Sulful acționează timp de săptămâni, iar iarna chiar și luni. De aceea, aplicați-l din primăvară până în toamnă și încorporați-l în sol înainte de plantare. Dacă îl aplicați la suprafață, modificarea pH-ului la nivelul rădăcinilor poate dura chiar și ani. Pentru afine, Michigan State University recomandă încorporarea sulfului cu cel puțin un an înainte de plantare și verificarea din nou a pH-ului înainte de plantare; o corecție mai amplă poate necesita mai mult timp.

Atenție la solurile calcaroase: dacă proba de sol face efervescență când adăugați oțet, înseamnă că acesta conține calcar liber. Un astfel de sol este practic imposibil de acidificat. În acest caz, cultivați plantele acidofile în straturi înălțate sau în recipiente.

Cele mai frecvente greșeli

  • Corectarea „din ochi”, fără măsurare. Măsurați mai întâi și corectați apoi. Amendarea inutilă cu var a unui sol alcalin dăunează plantelor.
  • O singură doză mare în locul mai multor doze mici. Un sol prea acid dăunează plantelor. RHS recomandă aplicarea treptată a sulfului, în doze mici, timp de câteva luni.
  • Măsurarea solului uscat sau imediat după fertilizare. Rezultatul poate fi denaturat.
  • pH-metru necalibrat sau uscat. Calibrați regulat electrodul și păstrați-l umed. Nu folosiți apă de la robinet sau apă distilată pentru depozitare.
  • O singură probă dintr-un singur loc. pH-ul variază în grădină; măsurați în mai multe locuri.
  • Amendarea cu var în jurul plantelor acidofile. Evitați amendarea inutilă cu var în cazul afinelor și rododendronilor: creșterea pH-ului peste intervalul lor optim poate afecta absorbția nutrienților.

Întrebări frecvente

Cum pot afla acasă pH-ul solului?

Acasă, puteți verifica orientativ pH-ul cu un pH-metru pentru sol, cu sondă destinată măsurării directe în sol umed; urmați instrucțiunile acestuia. O variantă mai ieftină este un test chimic pentru sol, la care comparați culoarea soluției cu o scală. Analiza de laborator oferă cel mai precis rezultat.

Ce pH este ideal pentru legume?

Majoritatea legumelor și plantelor aromatice preferă un sol ușor acid până la neutru, cu un pH orientativ de 6,0–7,0. RHS indică pH-ul 6,5 drept cea mai bună valoare universală pentru grădină. Plantele acidofile, precum afinele, sunt o excepție.

Cât de repede se modifică pH-ul solului după corectare?

Lent. Sulful acționează timp de săptămâni sau luni, iar în solul rece acționează mai mult timp. Nici varul nu acționează imediat. Stabiliți momentul verificării în funcție de produsul folosit și de instrucțiunile acestuia. Evaluați efectul sulfului după câteva luni; în cazul afinelor, verificați pH-ul și înainte de plantare. Potrivit RHS, după amendarea cu var, fertilizare sau adăugarea de materie organică, rezultatul poate fi denaturat timp de trei luni.

Cât de des ar trebui măsurat pH-ul solului?

De obicei, o dată pe sezon este suficient pentru straturile de grădină, ideal înainte de plantare. Măsurați mai des dacă ajustați pH-ul sau dacă frunzele plantelor se îngălbenesc și acestea cresc slab.

Pot măsura pH-ul solului cu un pH-metru pentru apă?

Nu introduceți în sol un instrument obișnuit tip stilou pentru măsurarea soluțiilor, deoarece ați putea deteriora electrodul. Pentru măsurarea în sol este necesar un pH-metru cu sondă destinată substratului. Puteți folosi instrumentul tip stilou pentru apă numai pentru a măsura extractul obținut dintr-o probă de sol, conform instrucțiunilor.

Alegeți un pH-metru pentru sol

Pentru măsurători precise și repetate, recomandăm un dispozitiv digitale, de exemplu Milwaukee MW101 PRO SOIL, Bluelab pH Pen pentru sol sau Aqua Master Tools S300 PRO 3.0. Pentru o verificare rapidă în grădină sunt suficiente pH-metrul pentru sol Garland, testul pH pentru sol BEN-TEST sau dispozitivul 3 în 1 pentru măsurarea pH-ului, umidității și luminii.

Găsiți întreaga ofertă în categoria pH-metre.

Osmoză inversă (RO)

Eficiență mai mare a îngrășămintelor și un pH stabil. Citiți de ce și cum să folosiți o unitate de osmoză inversă.

Unitatea de osmoză inversă Growmax filtrează apa cu ajutorul unei membrane selective, fără a avea nevoie de energie electrică. Mulți cultivatori nu își mai pot imagina udarea plantelor fără aceasta, deoarece aceste sisteme de filtrare puternice elimină din apa obișnuită de la robinet și din cea de puț tot ce ar putea dăuna recoltei. Scăpați de contaminanți!

imagine introductivă

  • Filtrul cu cărbune absoarbe în mod fiabil 99 % din clorul toxic.
  • Membrana semipermeabilă reține cu o eficiență de 95% toate sărurile periculoase, metalele grele, pesticidele sau alte substanțe chimice, precum și impuritățile de origine naturală, care pot fi la fel de periculoase pentru viața din sol, sistemul radicular al plantelor și dezvoltarea lor generală.
  • Nu trece nici măcar praful. Chiar și particulele microscopice sunt oprite de filtrul de sedimente.

Sistemele de filtrare mai avansate, cu osmoză inversă, includ și procesul de deionizare totală a apei. Apa deionizată nu mai conține substanțe solubile ionice și devine astfel ideală pentru udarea plantelor cultivate la standarde bio sau prin metoda hidroponiei.

Investiția într-o unitate de osmoză inversă aleasă, care se deosebesc între ele mai ales prin volumul de apă filtrată pe zi, îi ajută pe cultivatori să economisească timp și energie pe termen lung. Folosirea apei obținute prin osmoză inversă este benefică nu doar pentru plante, ci și pentru sistemele hidroponice, în care, pe scurt, nu există nimic care să se depună.

Un pH stabil le permite microorganismelor benefice din sol să funcționeze la capacitate maximă. Dacă vă concentrați asupra cultivării ecologice, o unitate de osmoză inversă ar trebui să fie o parte indispensabilă a echipamentului dumneavoastră de grădinărit.

Un plus este faptul că nu trebuie să țineți cont de EC-ul apei de la robinet, așa că puteți fertiliza cu ușurință conform valorilor din tabelele de dozare ale producătorului, unde valorile EC indicate corespund udării preparate cu apă tratată prin osmoză inversă.

Vă recomandăm aceste produse:

  • Growmax MEGA Grow (9 499 Kč) filtrează 1000 de litri într-o singură zi și asigură atât osmoza inversă, cât și deionizarea totală a apei. Putere profesională – preț exclusiv!
  • Maxquarium (6 790 Kč) filtrează 500 de litri de apă pe zi și, având în vedere prețul, este cel mai bine vândut produs al brandului Growmax.
  • Aquili Classic (1 990 Kč) – cel mai ieftin sistem de filtrare cu osmoză inversă, cu o capacitate de 190 de litri de apă pe zi.

Growmax

Growmax MEGA Grow = apă ultra pură și recoltă sănătoasă!

Cum se folosește o unitate de osmoză inversă?

  • Înainte de conectarea sistemului de filtrare, verificați mai întâi presiunea apei. Aceasta ar trebui să fie cuprinsă între 3 și 6 kg/cm2.
  • Temperatura ideală a apei de alimentare este cuprinsă între 25 și 30° C.
  • Clătiți sistemul de filtrare nou cu apă de alimentare timp de cel puțin 15 minute după prima pornire.
  • Clătiți sistemul și de fiecare dată după înlocuirea filtrului. Durata de viață medie a filtrelor unităților de osmoză inversă Growmax este de până la jumătate de an.

Ce puteți citi în continuare?

Demontăm miturile despre cultivare: Udarea plantelor

a_a_a_a_a_COVERSOKRAJEMTEPLOMEROÎngrijirea plantelor cultivate în interior, sub iluminat artificial, este în egală măsură știință și artă. Cheia succesului nu constă doar în însușirea principiilor de bază care influențează metabolismul plantelor, ci și în experiența dobândită prin observare atentă. Dintre întrebările pe care ni le adresează clienții noștri, le-am ales pe cele mai frecvente, cu care ne întâlnim atunci când aceștia udă plantele. Vă prezentăm trei dintre cele mai frecvente mituri despre udarea plantelor și vă explicăm cum stau lucrurile în realitate.

Udarea plantelor poate părea o sarcină simplă, dar este înconjurată de numeroase mituri care îi pot deruta atât pe cultivatorii începători, cât și pe cei mai experimentați. Următoarele trei concepții greșite se numără printre cele mai răspândite și ne întâlnim cel mai des cu ele în rândul clienților noștri. Știm că nimeni nu s-a născut învățat, iar în rândurile următoare vom analiza în detaliu fiecare dintre aceste greșeli frecvente legate de udare.

Mitul 1. – Plantele au nevoie mereu de aceeași cantitate de apă

Mulți cultivatori cred că, odată ce reușesc să stabilească un regim „corect” de udare, pot lăsa restul muncii în seama unui sistem automat de irigare sau a unui prieten mai puțin experimentat. Însă nu își dau seama că necesarul de apă al plantelor se schimbă în funcție de specie, etapa de creștere, condițiile mediului înconjurător și tipul de sol sau de substrat de cultură.

  • Specia plantei și etapa de creștere: Diferitele specii de plante cultivate în interior pot avea cerințe complet diferite în ceea ce privește apa, determinate de mediul lor natural. Suculentele și cactușii au nevoie de o umiditate redusă a aerului și de udări mai rare decât, de exemplu, plantele tropicale, care sunt adaptate unui mediu permanent umed. Etapa de creștere a plantei joacă, de asemenea, un rol esențial în udare. Plantele tinere și cele aflate în creștere activă au, de obicei, nevoie de mai multă apă decât plantele înflorite, cu creștere lentă sau aflate în repaus de iarnă.
  • Condițiile mediului: Consumul de apă al plantelor este influențat semnificativ de factori externi ai mediului, precum temperatura, umiditatea aerului sau intensitatea iluminatului. Temperaturile mai ridicate și iluminatul mai puternic determină o evaporare și o transpirație mai rapide, iar plantele au nevoie de udări mai frecvente. În schimb, temperaturile mai scăzute și intensitatea redusă a luminii diminuează consumul de apă. Umiditatea aerului are, de asemenea, un rol important. Într-un mediu uscat, plantele pierd mai repede apa prin evaporarea de la nivelul frunzelor (transpirație) și au nevoie de udări mai frecvente. Într-un mediu umed, procesul de transpirație este mai lent.
  • Tipul mediului de cultură și proprietățile de retenție ale substratului: Tipul substratului de cultură și proprietățile sale de retenție influențează în mod decisiv regimul de udare. Substraturile horticole pe bază de sol și fibra de cocos pot reține o cantitate mare de apă și necesită udări mai rare. Vata minerală, perlitul, argila expandată sau alte medii hidroponice necesită udări frecvente și fac, de obicei, parte din sistemele automate de irigare și din sistemele hidroponice de cultură.

Doriți să aflați mai multe despre diferitele tipuri de substraturi de cultură și proprietățile acestora? Citiți Ghidul substraturilor de cultură.

 

Mitul 2. – Este bine să udați plantele cât mai des posibil, iar substratul ar trebui să fie permanent saturat cu apă

Convingerea că, cu cât plantele sunt mai bine udate, cu atât le este mai bine, îi determină pe mulți cultivatori să își ude excesiv plantele în permanență. Excesul de apă are însă asupra plantelor un efect la fel de devastator ca lipsa apei. Un substrat saturat în permanență sufocă rădăcinile, ceea ce duce la putrezirea acestora și la înmulțirea mucegaiurilor care atacă plantele. Adaptați frecvența și cantitatea udărilor la tipul mediului de cultură și la metoda de fertigare aleasă.

  • Substraturi horticole de cultură: Amestecurile pe bază de sol rețin o cantitate relativ mare de apă, iar plantelor nu le face rău dacă lăsați substratul să se usuce puțin între udări. Solul nu ar trebui să fie complet uscat, ci doar să se usuce până la o adâncime de aproximativ trei centimetri. Dacă plantați în ghivece mai mici, puteți determina cantitatea de apă din substrat ridicând ghiveciul pentru a-i aprecia greutatea. Plantele cultivate în sol nu trebuie, de obicei, udate zilnic.
  • Substraturi de cocos: Substraturile de cultură produse din fibre de cocos au, în multe privințe, proprietăți de retenție mai bune decât solul. Acestea rețin nu doar o cantitate mare de apă, ci și aer, protejând astfel mai bine plantele împotriva excesului de apă. Atunci când cultivați în cocos, este important să udați plantele regulat, astfel încât substratul să nu se usuce niciodată complet, deoarece fibrele își vor pierde capacitatea de a reține apa.
  • Vată minerală: Vata minerală este un substrat hidroponic produs din vată minerală presată sub forma unor cuburi sau plăci de cultură. Principalul avantaj al acestui mediu îl reprezintă proprietățile constante de retenție. De aceea, vata minerală este potrivită pentru hidroponie, cultivarea în tăvi de inundare sau în sisteme de picurare.

Nu știți cum să alegeți substratul de cultură potrivit? Citiți pe blogul nostru articolul Substrat de cultură pe bază de sol sau de cocos? Alegeți varianta potrivită pentru grădina dumneavoastră.

 

Mitul 3. – Atunci când udați, este important să nu umeziți frunzele plantelor

Mulți cultivatori se tem că, dacă udă frunzele plantelor în timpul udării, acestea se pot arde sau că astfel contribuie la dezvoltarea mucegaiurilor și bolilor. Este adevărat că frunzele permanent umede și umiditatea constant ridicată a aerului cresc riscul apariției făinării sau botritiselor. Cu toate acestea, umezirea ocazională a frunzelor nu este, în general, dăunătoare și poate fi chiar benefică. La fel ca ploaia din natură, apa poate îndepărta praful și dăunătorii de pe plante. Dacă doriți să clătiți plantele cu apă, respectați următoarele reguli.

  • Asigurați o circulație suficientă a aerului în spațiul de cultură: Atunci când udați plantele cu apă, este important să vă asigurați că frunzele se usucă cât mai repede. Porniți ventilatoarele de circulație la putere maximă și mențineți în spațiul de cultură o temperatură și o umiditate a aerului uniforme, corespunzătoare etapei de creștere a plantelor.
  • Folosiți apă curată sau un produs potrivit pentru protecția plantelor: Majoritatea îngrășămintelor solubile în apă nu sunt potrivite pentru fertilizarea foliară și nu ar trebui să intre în contact cu frunzele. Excepție fac unele îngrășăminte speciale care conțin azot, pe care plantele îl pot absorbi și prin suprafața frunzelor. Apa cu care clătiți plantele ar trebui să fie curată și călduță. Puteți folosi și unul dintre produsele de protecție destinate tratamentelor regulate și preventive, precum CannaCure, Athena IPW și altele.
  • Spălați plantele dimineața, înainte de aprinderea luminilor: Lămpile LED pentru cultivarea plantelor emit o lumină foarte intensă, iar picăturile de apă, care acționează asemenea unei lentile de lupă, pot arde frunzele. Dacă aveți nevoie să clătiți plantele în timpul ciclului de lumină, reduceți mai întâi intensitatea panoului LED la nivelul minim.

Căutați un remediu natural care să vă protejeze plantele și, în același timp, să le furnizeze substanțe nutritive? Încercați ceaiurile de compost, care pot fi folosite atât pentru pulverizare, cât și pentru udare. Aflați mai multe despre ceaiurile de compost în articolul de pe blogul nostru Ceaiurile de compost: elixire microbiene care revitalizează solurile din grădina dumneavoastră.

Ce trebuie să știți despre apa cu care udați plantele

Mulți cultivatori nu își dau seama cât de important este rolul compoziției chimice a apei cu care își udă plantele. Alcalinitatea, pH-ul și conținutul de săruri dizolvate sunt aspecte importante care determină dacă apa este potrivită pentru cultivarea plantelor. În acest articol vă prezentăm câteva informații despre apă pe care fiecare cultivator ar trebui să le cunoască pentru a obține rezultate optime în grădina sa.

Indiferent dacă cultivați hidroponic sau în substraturi pentru cultivare, apa este una dintre resursele de bază de care plantele dumneavoastră au nevoie. Cu toate acestea, puțini cultivatori știu că, într-o mare măsură, compoziția chimică a apei influențează cât de potrivită este aceasta pentru cultivarea plantelor. Principalele caracteristici ale apei în acest context sunt alcalinitatea, pH-ul și EC.  

Alcalinitatea exprimă capacitatea apei de a rezista acidifierii și este influențată de concentrația carbonaților (H2₂CO₃) și a bicarbonatelor (HCO). Alcalinitatea este influențată și de alți compuși, precum hidroxizii, sulfurile, fosfații, silicații sau borații, însă aceștia se găsesc de regulă în apă doar în cantități minime. Cu cât alcalinitatea apei este mai mare, cu atât pH-ul acesteia este influențat mai puțin de substanțele acide, precum îngrășămintele solubile în apă cu un conținut ridicat de amoniu sau uree. În schimb, pH-ul apei cu alcalinitate scăzută sau zero va scădea brusc după adăugarea îngrășămintelor, deoarece aceasta nu conține suficienți agenți tampon pentru neutralizarea acizilor. Alcalinitatea apei poate fi determinată printr-o analiză de laborator și este exprimată de regulă prin cantitatea de CaCO₃ sau Ca(HCO₃)₂.

Alcalinitatea de peste 150 ppm CaCO₃ este considerată ridicată, iar o astfel de apă va crește pH-ul substratului. Dacă alcalinitatea apei nu este prea ridicată și se situează între 150 și 250 ppm, problema poate fi rezolvată prin utilizarea unui îngrășământ care provoacă o reacție acidă în substrat. Astfel de îngrășăminte conțin peste 20 % din cantitatea totală de azot sub formă de amoniu (NH₄+) sau uree (cu cât proporția este mai mare, cu atât reacția este mai acidă). În schimb, îngrășămintele care conțin azot exclusiv sub formă de nitrați provoacă o reacție neutră.

  • Apa cu o alcalinitate de 60-150 ppm este considerată ideală. Combinați-o cu îngrășăminte care conțin 20-30 % din cantitatea totală de azot sub formă de NH₄+/uree.
  • Apa cu o alcalinitate sub 60 ppm are o capacitate tampon redusă. Folosiți îngrășăminte care conțin cea mai mare parte a azotului sub formă de nitrați (peste 90 %) și doar o cantitate mică de amoniu sau uree.
  • Dacă alcalinitatea apei este extrem de ridicată (peste 250 ppm), este necesar să o reduceți mai întâi prin adăugarea de acid până la aproximativ 100 ppm, apoi să combinați apa cu îngrășăminte cu un conținut scăzut de amoniu și uree.

pH-ul apei exprimă concentrația ionilor de hidrogen (H+) și a ionilor hidroxid (OH-) și este un indicator al acidității sau alcalinității soluției. pH-ul se măsoară pe o scară de la 0 la 14, valorile sub 7 indicând o soluție acidă, valorile peste 7 o soluție alcalină, iar pH-ul 7 fiind neutru. Intervalul ideal al pH-ului apei destinate irigării este între 5 și 7, deoarece este apropiat de valoarea optimă a pH-ului pentru cultivarea majorității speciilor de plante (5,8-6,2). Importanța pH-ului constă în faptul că aciditatea influențează disponibilitatea elementelor nutritive pentru plante, iar la valori extreme apar probleme de nutriție.

  • Dacă cultivați în substraturi organice (pământ, cocos, turbă), monitorizați regulat pH-ul substratului și mențineți-l în intervalul 5,5-6,5.
  • Dacă cultivați hidroponic, monitorizați pH-ul soluției nutritive și mențineți-l permanent în intervalul pH 5,6-6,4.

 Captură de ecran 2024-08-21 184152

pH-ul apei poate fi ajustat prin adăugarea unui acid sau a unei baze. Pentru reducerea pH-ului se utilizează cel mai frecvent acid azotic, acid fosforic, acid sulfuric sau acid citric, acesta din urmă fiind singurul organic și, prin urmare, mai sigur de manipulat. Pentru creșterea pH-ului se folosesc produse care conțin magneziu sau calciu solubil. Atunci când ajustați pH-ul apei, aveți răbdare, adăugați treptat acidul sau baza și amestecați și măsurați bine soluția de fiecare dată. Pentru măsurarea pH-ului puteți folosi o hârtie de turnesol, însă dacă luați în serios cultivarea, merită să investiți într-un pH-metru digital.

EC este abrevierea pentru conductivitate electrică și indică cât de bine conduce soluția curentul electric. În contextul cultivării plantelor, EC este utilizat pentru evaluarea concentrației sărurilor dizolvate (ioni) din apă sau din soluția nutritivă folosită de plante. Aceste săruri dizolvate conțin elemente minerale și nutrienți precum azot, fosfor, potasiu, calciu, magneziu și altele. Pentru măsurarea EC se folosesc EC-metre digitale sau pH-metre și EC-metre combinate.

Cu cât valoarea EC a apei destinate udării este mai scăzută, cu atât mai bine, în special dacă utilizați îngrășăminte care conțin săruri minerale. Prin adăugarea îngrășămintelor, EC-ul apei crește, iar o cantitate prea mare de săruri va face ca soluția să ardă rădăcinile plantelor, fenomen care se manifestă prin vârfuri arse ale frunzelor (supraîngrășare). Apa de ploaie, apa distilată sau apa filtrată printr-un filtru cu osmoză inversă nu conține săruri dizolvate și are un EC de 0 mS/cm. Apa de la robinet conține întotdeauna săruri dizolvate, iar valoarea EC depinde de regiunea respectivă.

  • Dacă EC-ul apei destinate udării este mai mare de 1 mS/cm (înainte de adăugarea îngrășămintelor), este necesar să o filtrați mai întâi prin osmoză inversă sau să o amestecați cu apă distilată într-o proporție care să reducă valoarea EC sub 0,5 mS/cm.
  • Apa cu un EC de 0,5 – 1 mS/cm (înainte de adăugarea îngrășămintelor) poate fi utilizată pentru udarea plantelor și în sistemele hidroponice, însă în timp poate apărea acumularea de săruri în substrat, care trebuie clătit mai frecvent cu apă curată.

Doriți să aflați mai multe despre metodele moderne de cultivare a plantelor? Vizitați blogul nostru.

Cu ce apă vă udați plantele?

Apa este cel mai important element în nutriția plantelor. De aceea, cultivatorii cu experiență cunosc bine proprietățile apei pe care o folosesc pentru irigarea plantelor și utilizează instrumente moderne pentru purificarea acesteia. Apa cât mai curată este, de fapt, prima condiție pentru o recoltă fără cusur. Despre acest subiect este vorba în articolul de față. Veți afla și ce este osmoza inversă.

Dacă luați cultivarea în serios, puteți solicita o analiză chimică și microbiologică. Astfel, evitați complicațiile inutile. Acum, haideți să examinăm mai îndeaproape care sunt acestea...

image1_1

Marea majoritate a cultivatorilor folosește apă obișnuită de la robinet, care poate conține cantități periculoase de clor. Clorul este folosit pentru dezinfecție și este un gaz otrăvitor. În cantități moderate, elimină virusurile, bacteriile și amibele din conductele de apă. Însă dozele care nu reprezintă un pericol pentru oameni vă pot pune cu ușurință recolta în pericol. Clorul arde rădăcinile plantelor și microorganismele benefice. Din fericire, filtrele moderne cu cărbune filtre pot absorbi până la 99 % din moleculele de clor. Acestea sunt echipate cu un tip special de cărbune, cu o porozitate mai mare decât cea a cărbunelui folosit în mod obișnuit. Este vorba despre filtrele Growmax Water. Aceste filtre sunt de neegalat pentru tratarea eficientă a apei și, prin urmare, sunt și cele mai apreciate în general de cultivatorii din întreaga lume.

Apa din fântână nu conține clor, însă absența acestuia este adesea compensată și mai mult de diferite tipuri de contaminare de origine naturală, fie că este vorba despre straturi de sol bogate în fier sau calciu, fie despre animale moarte. În sursa proprie de apă pot ajunge, pe lângă diverse bacterii, și insecticide, pesticide, erbicide și alte substanțe chimice. O fosă septică din apropiere poate fi, de asemenea, o sursă de contaminare. O altă neplăcere este „apa dură”, care conține prea multe minerale și reduce eficiența îngrășămintelor (vezi EC). Filtrele cu osmoză inversă fac față în mod fiabil tipurilor de contaminare menționate mai sus.

Particulele solide din sistemele de apă sunt reținute de filtrele inline.

Ce este osmoza inversă? 

 Acest proces poate fi definit simplificat drept versiunea inversă a osmozei naturale. Este folosit la filtrarea apei, prin exploatarea permeabilității selective a unei membrane semipermeabile și, în același timp, a presiunii mai ridicate exercitate dinspre soluția mai concentrată. În practică, membrana unui astfel de filtru este permeabilă doar pentru solvent, în timp ce sărurile minerale și alte substanțe dizolvate în apă sunt reținute și nu trec prin membrană. Astfel, osmoza inversă asigură, în cele din urmă, eficiența optimă a îngrășămintelor.

GrowmaxUnitatea care permite filtrarea a până la 1000 de litri pe zi (40 de litri pe oră) prin osmoză inversă servește, totodată, la deionizarea apei în proporție de 100 %. 

Dacă doriți apă cu adevărat perfect curată pentru plantele dumneavoastră, optați pentru deionizarea completă a apei. De aceasta se ocupă Unitatea de osmoză inversă de la firma Growmax. Unitățile de purificare ale acestui producător se găsesc și în oferta noastră și se numără printre cele mai bune produse disponibile pe piață. Dacă doriți să le oferiți plantelor dumneavoastră apă de o puritate impecabilă, ca bază pentru udări proaspete, nu vă mai rămâne decât să alegeți, în funcție de necesități, modelul cu performanța dorită.

Vă oferim cu plăcere sfaturi, pentru a vă ajuta să vă îndepliniți aceste obiective. Este suficient să ne contactați la adresa de e-mail: info@higarden.eu

 
- Growmax Water
- Unitate de osmoză inversă
- Filtre inline

Ce pH să alegeți pentru soluția nutritivă?

Ce pH să alegeți? În general, pentru soluția nutritivă se recomandă un pH între 5,5 și 7 pH, dar care este valoarea optimă? 
Grafic-pH.jpg_large
Întrebarea are mai multe răspunsuri:
- în sol, respectiv în substrat, trebuie să mențineți un pH între 6,2 și 7,0 pH
- în cocos, alegeți o valoare între 5,7 și 6,3 pH
- în hidroponie, alegeți un pH între 5,5 și 6,3 pH

De ce tocmai aceste valori?
Deoarece în intervalul 5,5–7 pH se dizolvă cel mai bine în soluție elementele esențiale de care planta are nevoie și, astfel, aceasta poate absorbi cea mai mare cantitate de nutrienți din soluția nutritivă. Consultați imaginea.

REGULA DE AUR – Mențineți pH-ul stabil, chiar dacă vă aflați ușor în afara intervalului optim. Schimbările constante ale pH-ului provoacă șocuri plantei, iar aceasta absoarbe nutrienții mult mai lent decât atunci când pH-ul este stabil, chiar dacă nu este complet ideal. Prin urmare, un pH stabil este mai bun decât unul fluctuant în jurul valorii ideale.

Pentru măsurarea pH-ului puteți folosi oferta noastră de pH-metre.

Cum să salvați o plantă udată excesiv?

În acest articol vă sfătuim ce trebuie să faceți pentru ca plantele dumneavoastră să-și revină rapid după o eventuală udare excesivă.

Împotriva udării excesive, cel mai bun remediu este, desigur, prevenția, motiv pentru care cultivatorii experimentați verifică în mod regulat dacă ghivecele lor nu conțin apă în exces. De asemenea, este întotdeauna util să vă informați din timp cu privire la planta sau soiul respectiv, pentru a-i cunoaște necesarul individual de apă. Simplificând, există o diferență evidentă între un cactus sau plantele cu frunze cărnoase, care conțin deja rezerve de apă, și, de exemplu, plantele veșnic verzi. Totuși, chiar și speciile individuale de plante veșnic verzi pot prezenta diferențe în ceea ce privește frecvența și cantitatea preferată de udare. Prin urmare, nu cultivați „orbește”. Spre deosebire de udarea manuală, atunci când cunoașteți din timp necesitățile unei anumite plante, sistemele de autoirigare facilitează o irigare adecvată.

image1_15

Uneori exagerăm cu udarea frecventă și udăm excesiv plantele. Însă plantele udate în exces sunt mai slabe și tind să fie mult mai ușor afectate de boli și dăunători. Cu toate acestea, este o greșeală mult mai puțin gravă decât, de exemplu, arderea plantelor prin fertilizare excesivă. Aceste două greșeli, întâlnite mai ales la începutul activității de grădinărit, sunt strâns legate, deoarece, dacă udăm plantele cu o soluție care conține componente minerale nutritive, le putem provoca cu ușurință ceea ce se numește „ardere”. În cazul cultivării în aer liber, precipitațiile pot contribui și ele la apariția acestui fenomen negativ. Dar, după cum se spune, chiar și cel mai priceput grădinar...

Cum recunoașteți o plantă udată excesiv?

Pentru a afla care este nivelul de umiditate al unei plante cultivate într-un ghiveci, puteți ridica ghiveciul cu planta în mână pentru a-i aprecia greutatea. Udați planta numai dacă ghiveciul vi se pare ușor. Dacă substratul este uscat la suprafață, dar ghiveciul cu planta este surprinzător de greu, amânați udarea până a doua zi.

Cel mai vizibil indicator al udării excesive este, desigur, aspectul plantei, care nu corespunde așteptărilor privind o plantă sănătoasă și viguroasă. Frunzele îngălbenite oferă multe indicii. Totuși, același aspect îl au și frunzele plantelor care, dimpotrivă, ar avea nevoie urgentă de apă. În încercarea de a salva situația, unii cultivatori udă apoi planta din abundență, fără să-și dea seama că au udat abundent o plantă care prezintă semne de udare excesivă. Prin urmare, nu vă puteți baza exclusiv pe „frunzele galbene”, ca să nu mai spunem că ambele variante indică deja o problemă.

După udarea excesivă a plantelor, este esențial să remediați la timp daunele produse!

Salvați, așadar, situația. După udarea excesivă, mutați mai întâi planta într-un mediu mai cald, ideal într-un loc scăldat de soare, unde există suficient aer proaspăt și circulat. Motivul este simplu. Într-un astfel de mediu, apa în exces se va absorbi mai ușor. Ulterior, udați planta mult mai puțin și observați ce se întâmplă. Dacă este necesar, puteți doar să pulverizați apă în jurul ei, crescând astfel umiditatea fără a provoca din nou udarea excesivă.

image2_6

Dacă frunzele plantei dumneavoastră încep deja să moară vizibil, urmați procedura de mai jos. Scoateți planta din ghiveci sau dintr-un alt recipient de cultivare și îndepărtați cât mai mult substrat posibil, fără să afectați sistemul radicular. Înainte de a o replanta, lăsați-o peste noapte într-un loc cald, ferit de curenți de aer. Între timp, dezinfectați ghiveciul și uscați-l bine. Umeziți foarte ușor noul substrat, iar în partea inferioară a ghiveciului pregătiți cu grijă drenajul folosind bucăți de lemn sau crenguțe, pietricele ori frunze. Și, mai ales, nu uitați să verificați starea rădăcinilor înainte de replantare.

În aceste cazuri, din fericire, capacitatea de autoregenerare și forța extraordinară a naturii se manifestă pe deplin, astfel încât există întotdeauna o probabilitate mare ca, prin „resuscitarea plantei” efectuată la timp, despre care tocmai am vorbit, să salvați plantele udate excesiv, iar acestea să-și revină curând și să vă bucure cu frunze și flori frumoase.

În cazul cultivării cu ajutorul sistemelor de irigare autonome, puteți uda plantele mult mai eficient, fără să pierdeți propriu-zis nici măcar o plantă, dar nici timp și energie. Un sistem sofisticat de autoirigare gestionează excelent apa, plantele nu vor fi udate excesiv și nicio picătură de apă nu se va risipi.

Acestea sunt, așadar, sfaturile noastre despre cum să preveniți udarea excesivă a plantelor și cum să gestionați această complicație cu cât mai mult succes în timpul proceselor de cultivare. Dacă aveți orice întrebare, nu ezitați să ne scrieți la adresa cunoscută info@higarden.eu.

- Sisteme de autoirigare
- Substraturi
- Ghivece

Controlul listărilor

7 articole în total